Singurătatea pe termen lung – Ce rol are stilul de atașament?

Nevoia de apartenență este una dintre nevoile fundamentale ale oamenilor, iar dorința de conectare și de implicare în relații romantice apare în toate culturile. Însă multe persoane au statutul de persoană singură. Iar în timp ce unele persoane sunt fericite cu această situație, altele caută cu disperare un partener. În studiul publicat de Pepping și colaboratorii săi, se explorează tocmai ideea de a fi singur – cum se manifestă și ce efecte are, dar în funcție de ce stil de atașament are persoana.

Teoria stilurilor de atașament

Conform teoriei atașamentului, propusă de Bowlby, copiii sunt caracterizați de o serie de comportamente de atașament care îi ajută să mențină proximitatea față de adulți. Dacă la comportamentele de atragere a atenției figurile de atașament (de regulă părinții) sunt responsive, se dezvoltă un stil de atașament securizat, caracterizat de încredere în ceilalți.

Trecând spre partea întunecată, uneori părinții răspund inconsistent la încercările copiilor de atragere a atenției – uneori sunt responsivi, alteori nu. Acest comportament, care este lipsit de predictibilitate, rezultă într-un sistem de atașament hiperactivat. Astfel, comportamente de căutare a apropierii față de ceilalți devin mai intense, în încercarea de a spori prezența răspunsurilor.

Tot în acest sens, este posibil ca adulții să nu manifeste răspunsuri calde față de copiii, care duc la dezactivarea sistemului de atașament. Astfel, nevoia de atașament este minimizată, suprimată., persoanele afirmând că nu este necesară. În consecință, copiii nici nu mai încearcă să atragă atenția adulților.

Toate aceste aspecte ale atașamentului se păstrează pe termen lung, manifestându-se și la vârsta adultă. Mai mult, influențează foarte puternic modul în care se dezvoltă și evoluează relațiile ulterioare.

Dezactivarea sistemului de atașament și singurătatea pe termen lung

Dezactivarea sistemului de atașament este asociat cu procese cognitive, afective și comportamentale care au impact negativ asupra potențialului pentru intimitate. Toate aceste comportamente presupun încercarea de a evita vulnerabilitatea asociată unei relații.

Cognitiv, în modul de gândire despre relații, persoanele cu un stil de atașament evitativ raportează lipsa credinței în existența iubirii. Mai mult, ei suspectează potențialii parteneri de motive ascunse și se așteaptă ca aceștia să îi rănească. Astfel, se pleacă de la premisa că relația este sortită eșecului. Un aspect interesant este inabilitatea acestor persoane de a identifica momentele oportune pentru a crea intimitate cu potențiali parteneri.

Emoțional, dezactivarea sistemului de atașament determină inhibarea, atât a trăirii emoțiilor, cât și a exprimării lor. În plus, un stil evitant rezultă în interacțiuni sexuale mai puțin frecvente. Iar atunci când se întâmplă, acestea sunt lipsite de emoții și de angajamentul unor alte interacțiuni viitoare. În acest caz apare și o diferență de gen. Femeile evitate caută mai puțină susținere în perioade de stres, iar bărbații oferă mai puțin suport partenerilor stresați.

Comportamentele caracteristice unui astfel de stil implică nivele foarte reduse ale dezvăluirii sinelui. Astfel, persoana încearcă să evite să împărtășească prea multe detalii despre sine. În contextul întâlnirilor, poziția adoptată tinde să fie mai îndepărtată de partener/ă. Mai mult, se evită privirea directă și i se oferă nivele mai reduse de atenție.

În final, acest sub-grup al persoanelor singure caracterizat de evitarea angajamentului are o probabilitate redusă de a își îndeplini nevoile de intimitate în alte interacțiuni. Rezultatul este o adaptare psihologică mai redusă. Deseori aceste persoane își motivează singurătatea prin dedicarea către carieră, fiind caracterizați de nivele înalte de autonomie.

Hiperactivarea sistemului de atașament și singurătatea pe termen lung

În cazul persoanelor cu un sistem de atașament anxios, apar deseori sentimente de gelozie și lipsa de încredere în parteneri, accentuate de probleme de comunicare specifice și lipsa abilităților de rezolvare a conflictelor. Mai mult, apare deseori trăirea iubirii ca obsesie, în care se stabilesc așteptări foarte înalte și necomunicate față de parteneri. Datorită stilului anxios, aceste persoane se percep ca fiind imposibil de iubit, ceea ce îî face extrem de sensibili la amenințări în cadrul relației. Astfel, aspectele neutre ale relației vor fi interpretate ca fiind negative și cu impact major.

În ceea ce privește emoțiile și intimitatea, un stil de atașament anxios duce la căutarea proximității pentru ca cineva extern să se ocupe de reglarea emoțiilor trăite. Din păcate, suportul primit este rareori văzut ca suficient. Astfel, deseori apar îngrijorări cu privire la posibilitatea de a fi respins sau abandonat. În încercarea de a promova intimitate, apare un comportament sexual timpuriu, care poate fi riscant sau nedorit.

Comportamental, interacțiunile cu potențiali parteneri sunt marcate de nivele înalte de deschidere și de atenție. Deși acestea ar promova intimitatea, apar deseori și comportamente agresive sau de dependență, cu influențe negative asupra dezvoltării unei relații.

Astfel, datorită nevoii puternice de conectare, persoanele singure și cu atașament anxios depun extrem de mult efort în găsirea unui partener, dar deseori ajung să fie dezamăgiți. Aceste persoane raportează deseori frica de singurătate, iar insatisfacția cu a fi singur rezultă în ajustare psihologică redusă, cu efecte negative pentru starea lor de bine.

Singurătatea ca alegere satisfăcătoare

Pentru unii, singurătatea pe termen lung poate să nu reflecte dificultăți de relaționare, ci poate fi o alegere personală stabilă, prin care nevoile de atașament sunt îndeplinite prin intermediul unor alte relații decât cele romantice. Atunci când singurătatea este o alegere asumată, ea este asociată cu nivele înalte de satisfacție și împlinire. În contrast, singurătatea involuntară este asociată cu regret și lipsa de satisfacție.

Concluzii

În final, singurătatea poate fi o decizie asumată, cu efecte benefice asupra persoanei, care își poate satisface nevoile în cadrul altor relații decât cele romantice. În cazul în care nu este ceva dorit, consecințele asupra stării de bine sunt încărcate negativ. Însă în analizarea acestor relații este important să ținem cont de stilul de atașament al fiecăruia – acestea sunt însoțite de gânduri, emoții și comportamente specifice, cu impact major asupra dinamicii interacțiunilor.

Acest articol se bazează pe „Toward a Psychology of Singlehood: An Attachment-Theory Perspective on Long-Term Singlehood” de Pepping, MacDonald și Davis

Dacă ți-a plăcut articolul, ajută-ne să-l facem mai vizibil:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.